WorldSoccer.myforum.ro

madalyn_project · Administrator Data inscrierii: 27/Oct/2007 Mesaje: 10

Fotbalul este un sport de echipã ce se disputã între douã echipe alcãtuite din 11 jucãtori fiecare. Se joacã cu mingea pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbã, cu câte o poartã la fiecare capãt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta adversarului. În afara portarului, ceilalþi jucãtori nu se pot folosi de membre pentru a manevra mingea. Caºtigãtorul meciului este echipa care a înscris mai multe goluri la încheierea partidei. De multe ori este știut ºi sub numele de soccer, întrucât cuvântul fotbal se referã ºi la alte sporturi asemãnãtoare (fotbal american, fotbal australian)

Originile fotbalului se aflã undeva în urmã cu peste 2000 de ani. În 2004, forul ce guverneazã acest sport la indice mondial FIFA (Fédération Internationale de Football Association a recunoscut China ca fiind locul de naºtere al fotbalului. În jurul anului 200 î.e.n. chinezii jucau un sport asemãnãtor numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungându-se la sportul practicat astãzi.

În primãvara anului 2001, FIFA informa cã peste 240 de milioane de oameni joacã regulat fotbal, în peste 200 de þãri de pe întreg globul. Regulile sale simple ºi echipamentul scăzut ºi ieftin, necesar practicãrii fotbalului au contribuit, fãrã îndoialã, la creºterea popularitãþii sale. În multe zone ale lumii, fotbalul naºte pasiuni enorme ºi joacã un rol foarte important în viaþa fanilor, a comunitãþilor locale ºi chiar a naþiunilor; este deseori numit cel mai popular sport din lume. Este recunoscut în multe þãri drept: sportul rege.
Cuprins:

* 1 Natura jocului
o 1.1 Tactici
* 2 Regulile jocului
o 2.1 Istorie si evoluþie
o 2.2 Aplicabilitatea regulilor
o 2.3 Jucãtori ºi echipament
o 2.4 Oficiali
o 2.5 Terenul de joc
o 2.6 Timpul
+ 2.6.1 Timpul normal de joc
+ 2.6.2 Prelungirile
+ 2.6.3 Reprizele de prelungiri ºi loviturile de departajare
+ 2.6.4 Golul de aur ºi golul de argint
o 2.7 Faultul ºi comportamentul nesportiv
o 2.8 Avantajul
o 2.9 Ofsaidul
* 3 Foruri conducãtoare
* 4 Competiþii internaþionale majore
o 4.1 Competiþii internaþionale globale
o 4.2 Competiþii internaþionale majore
* 5 Vezi ºi
o 5.1 Jucãtori ºi echipe
o 5.2 Alte variante ale jocului
o 5.3 Altele
* 6 Legãturi externe

Natura jocului

Fotbalul se joacã dupã un set de reguli, celebre sub numele de Legile Jocului. Acestea sunt dezvoltate în continuare:

Douã echipe de câte 11 jucãtori fiecare încearcã sã loveascã o minge rotundã (mingea de fotbal), cu scopul de a o introduce în poarta adversã. Echipa care înscrie mai multe goluri pânã la finalul jocului este declaratã câºtigãtoare; dacã ambele echipe au marcat acelaºi numãr de goluri, meciul este considerat egal. Una din primele reguli este reprezentatã de interzicerea atingerii intenþionate a mingii cu mâna în timpul jocului (excepþie fac portarii). Singura datã când jucãtorul se poate folosi de mâini este atunci îndată ce aruncã de la margine (executã un aut). În rest, jucãtorii se pot folosi de orice parte a corpului pentru a direcþiona mingea.

Jucãtorii se pot apropia de poarta adversã astfel: prin dribling (alergarea cu mingea la picior); prin pasarea mingii între coechipieri; ºi prin ºutarea acesteia spre poartã. Jucãtorii adverºi pot recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea adversarului. Contactul fizic este limitat.

Jocul se opreºte doar în momentul în care mingea pãrãseºte cu întreaga circumferinþã o linie ce marcheazã terenul (fie pe pãmânt, fie în aer) sau când arbitrul fluierã. Jocul se reia prin variate metode, analizate în continuare.

De obicei, într-un meci disputat la un grad profesionist se înscriu puþine goluri. De exemplu, în întâia divizie englezã (Premier League), în sezonul 2004-2005, s-au marcat, în medie, 2,57 de goluri pe meci. În plus, 88% din jocuri s-au încheiat cu mai puþin de 4 goluri marcate. Dar doar 8% din partidele disputate s-au terminat fãrã gol marcat.

Tactici

Legile jocului nu impun o altã poziþie ocupatã în teren de vreun jucãtor, in afara celei de portar. De-a lungul timpului au apãrut o serie de poziþii specifice. Astea sunt:

* fundaº - jucãtor specializat în prevenirea încercãrilor de a marca ale adversarilor;
* mijlocaºul - jucãtor care organizeazã jocul ofensiv al echipei ºi oferã pase decisive atacanþilor; totodatã el ajutã apãrãtorii, încercând sã opreascã atacurile adverse încã de la început;
* atacantul - jucãtor al cãrui principal rol este acela de a marca goluri.

Aceste poziþii sunt împãrþite la rândul lor, dupã timpul petrecut de un jucãtor într-o anumitã parte a terenului de joc. De exemplu, existã fundaºi centrali, sau mijlocaºi stânga.

Dupã cum am mai spus, aceste poziþii nu sunt restricþionate de reguli, iar fotbaliºtii sunt liberi sã-ºi schimbe poziþiile în timpul jocului. Acest lucru se aplicã ºi portarilor, care deºi în marea majoritate a timpului se aflã în preajma porþii proprii, pot participa oricând la jocul ofensiv al echipei. Cele mai întâlnite cazuri sunt la loviturile libere sau la cornere.

Dispunerea jucãtorilor pe teren se numeºte aºezare tacticã. Exemple de aºezãri tactice: 4-4-2 (4 fundaºi, 4 mijlocaºi, 2 atacanþi); 4-5-1.

Stabilirea aºezãrii tehnico-tactice a echipei intrã in subordinea antrenorului.

Regulile jocului

Istorie si evoluþie

Regulile jocului au fost conturate la mijlocul secolului XIX pentru a standardiza regulile unei mari varietãþi de jocuri asemãnãtoare, jucate în ºcolile din Marea Britanie. Regulile Cambridge, asemãnãtoare cu cele de astãzi, au fost create la Colegiul Trinity din Cambridge, în 1848, la o întâlnire a reprezentanþilor mai multor colegii: Colegiul Eton, ªcoala Harrow, ªcoala de Rugby, Colegiul Winchester ºi ªcoala Shrewsbury. Dar ele erau departe de a fi niºte reguli universale. În anii 1850, s-au compus multe cluburi, independente de ºcoli sau universitãþi, care jucau distincte forme de fotbal. Multe foloseau propriile lor reguli, cel mai bun exemplu fiind clubul Sheffield F.C. (format din foºti elevi ai Scoala Harrow). Acesta a luat fiinþã în 1857, iar regulile create de ei au dus la formarea Federaþiei de Fotbal Sheffield & Hallamshire, în 1867. În 1862, John Charles Thring de la ªcoala Uppingham a creat un alt set de reguli des folosit.

Aceste eforturi au condus la înfiinþarea Federaþiei de Fotbal (FA) în 1863, care s-a întrunit pentru prima datã în dimineaþa zilei de 26 Octombrie 1863, la Freemason's Tavern din Great Queen Street, Londra. Singura ºcoalã ce a fost reprezentatã la aceastã întrunire a fost ªcoala Charterhouse. Freemason's Tavern a fost locul de întâlnire al Federaþiei pentru încã 5 întrevederi, între Octombrie ºi Decembrie. În timpul acestora a luat naºtere primul set cuprinzãtor de reguli. La ultima întâlnire, întâiul trezorier al FA, care era reprezentantul Blackheath ºi-a retras clubul din FA, din cauza excluderii din regulament, la întâlnirea precedentã, a doua reguli de bazã: prima era cea care permitea alergarea cu mingea în mâini ºi a doua, posibilitatea împiedicãrii adversarului prin lovirea sa în "fluierul piciorului, prin tragere, sau prin þinere. Alte cluburi englezeºti de rugby au urmat exemplul ºi nu s-au înscris în FA. Dar în 1871, ele au format Federaþia de Rugby (Rugby Football Union). Cele 11 cluburi rãmase în FA, sub conducerea lui Ebenezer Cobb Morley au ratificat primele 14 reguli ale jocului. În ciuda acestora, clubul Sheffield a continuat sã joace dupã propriile-i reguli, pânã în anii 1870.

Astãzi regulile jocului sunt stabilite de International Football Association Board (IFAB). Aceasta a luat fiinþã în 1886 dupã o întâlnire a Federaþiei Engleze de Fotbal, a Federaþiei Scoþiene de Fotbal, a Federaþiei Galeze de Fotbal ºi a Federaþiei Irlandeze de Fotbal în Manchester.

Prima ligã de fotbal a fost creatã în Anglia, în 1888 de preºedintele clubului Aston Villa, William McGregor. Formatul iniþial conþinea 12 echipe din centrul ºi nordul Angliei.

Federaþia Internaþionalã de Fotbal FIFA, s-a format la Paris în 1904, iar reprezentanþii sãi au hotãrât sã adopte regulile confecționate de IFAB. Popularitatea crescândã a jocului a condus la unirea reprezentanþilor celor douã federaþii (FIFA si IFAB). Astãzi, conducerea acestora este formatã din 4 reprezentanþi FIFA ºi câte 1 reprezentant al fiecãrei federaþii britanice.
Fotbalul este popular atât printre copii, cât ºi printre adulþi.
Fotbalul este popular atât printre copii, cât ºi printre adulþi.

Aplicabilitatea regulilor

Legile principale ale jocului sunt în numãr de 17. Aceleaºi legi se aplicã la toate nivele fotbalistice, chiar dacã prefaþa regulamentului permite federaþiilor naþionale sã modifice anumite pasaje pentru diverse categorii (juniori, seniori, femei, etc.) Pe lângã cele 17 legi, multiple alte decizii ºi directive IFAB contribuie la reglementarea jocului de fotbal. Legile pot fi gãsite pe site-ul oficial al FIFA.

Jucãtori ºi echipament

Fiecare echipã este alcãtuitã din maxim 11 jucãtori (excluzând rezervele), dintre care unul trebuie sã fie portarul. Regulile spun ca minimul de jucãtori acceptat într-o echipã este de 7. Existã o varietate de poziþii în care jucãtorii sunt amplasaþi de cãtre un antrenor/manager, acestea nefiind prevãzute în regulamentul fotbalistic.

Fiecare echipã trebuie sã desemneze un portar. Acesta este singurul cãruia i se îngăduie sã atingã mingea cu mâinile. Totuºi, nici el nu are voie sã facã acest lucru în afara suprafeþei de pedeapsã (careul de 16 metri) din faþa porþii sale.

Echipamentul de bazã al jucãtorilor este format dintr-un tricou, pantaloni, dresuri (jambiere) ºi apãrãtoare. Jucãtorilor le este interzis sã poarte altceva ce ar putea fi periculos pentru ei sau pentru alt jucãtor (inclusiv bijuterii sau ceasuri).

Un anumit numãr de jucatori pot fi schimbaþi în timpul unui joc. Numãrul maxim de înlocuiri, în meciurile internaþionale ºi la nivel de ligi naþionale, este de 3. La alte nivele acest numãr poate varia. Motivele cele mai întâlnite ce cauzeazã o schimbare sunt accidentãrile, oboseala, schimbãrile tactice sau tragerile de timp pe final de joc. La nivelul seniorilor, un jucãtor înlocuit nu poate reintra în joc.

Oficiali

Un joc este condus de un arbitru. Acesta deþine "întreaga autoritate de a pune în aplicare Legile Jocului, în concordanþã cu meciul la care a fost delegat" (Legea 5), iar deciziile sale sunt finale ºi indiscutabile. Arbitrul este ajutat de 2 arbitri asistenþi (popular denumiþi tuºieri). În jocurile disputate la cel mai înalt nivel existã ºi un al patrulea oficial. Acesta îl poate înlocui pe arbitru în cazul în care acesta se aflã în imposibilitatea de a mai conduce meciul.

Terenul de joc

Lungimea terenului de joc, în cadrul meciurilor oficiale trebuie sã fie cuprinsã între 100-110 m, iar lãþimea, între 64-75m.

În lungime, marginile terenului sunt delimitate de liniile de margine, în timp ce în lãþime (unde se aflã porþile), acestea sunt reprezentate de liniile de poartã. Pe fiecare linie de poartã, la cele 2 capete ale terenului, se gãseºte câte o poartã. Lãþimea acesteia trebuie sã mãsoare 7,32m ºi înãlþimea, 2,44m. În spatele porþii se fixeazã plasa porþii, deºi aceasta nu este obligatorie prin regulament.

În faþa fiecãrei porþi se aflã o suprafaþã a terenului, denumitã suprafaþa de pedeapsã (popular, "careul de 16m" sau "careul"). Aceastã suprafaþã este formatã din: linia de poartã; 2 linii, ce pornesc de pe linia de poartã (la 16,5m distanþã de bara porþii) ºi înainteazã 16,5m în interiorul terenului; linia ce uneºte ce le 2 linii anterior explicate. Aceastã suprafaþã îndeplineºte mai multe funcþii. Cea mai importantã este aceea de a delimita locul pânã la care portarul poate juca mingea cu mâna. Deasemenea, un eventual fault al unui apãrãtor asupra unui atacant advers în aceastã suprafaþã se va penaliza, de obicei, cu o loviturã liberã directã, cunoscutã sub numele de loviturã de pedeapsã (penalty).

Terenul de joc are ºi alte delimitãri, abordate în articolul deosebit dedicat acestuia.

Timpul

Timpul normal de joc

Un meci obiºnuit de fotbal este alcãtuit din 2 perioade de timp (reprize) de câte 45 de minute fiecare. Pauza dintre ele este de obicei de 15 minute.

Prelungirile

Arbitrul este cel care cronometreazã meciul. El trebuie sã aproximeze cât timp se pierde cu schimbãrile, cu asistenþa medicalã oferitã jucãtorilor accidentaþi, cu avertizarea ºi eliminarea jucãtorilor, cu tragerile de timp, etc. Când existã astfel de evenimente, arbitrul hotãrãºte prelungirea reprizei; durata cu care se prelungeºte rãmâne la latitudinea arbitrului ºi doar el stabileºte când fluierã încheierea reprizei. Nu existã alþi oficiali care sã cronometreze meciul, deºi arbitri asistenþi pot purta ceasuri, iar la nevoie îl pot ajuta pe "central". În meciurile la care existã ºi arbitru de rezervã, acesta este înºtiinþat de arbitru cu câte minute se va întinde meciul, iar el indicã jucãtorilor ºi spectatorilor numãrul de minute, ridicând o tabelã pe care stã scris acest numãr.

Reprizele de prelungiri ºi loviturile de departajare

În unele competiþii, dacã meciul se incheie la egalitate, se joacã încã 2 reprize de prelungiri, de câte 15 minute fiecare. Dacã ºi dupã acestea scorul rãmâne egal, se executã lovituri de departajare (lovituri de la 11m) pentru a se stabili echipa învingãtoare. Golurile înscrise din aceste penalty-uri nu se iau în considerare la rezultatul final.

În competiþiile în care se joacã douã manºe (fiecare tur presupune ca echipele sã joace 2 meciuri între ele) se poate utiliza aºa-numita regulã a golului marcat în deplasare în cazul în care echipele se aflã la egalitate pe totalul celor douã manºe. În cazul în care echipele sunt egale ºi la numãrul de goluri marcate în deplasare, existã 2 variante: ori se trece la executarea loviturilor de departajare, ori meciurile se considerã încheiate la egalitate ºi se disputã un nou meci (rejucare).

Golul de aur ºi golul de argint

La sfârºitul anilor '90, IFAB a experimentat diferite metode de a evita stabilirea echipei învingãtoare prin executarea loviturilor de departajare. Acest mod de a pierde un meci este foarte neplãcut pentru absolut orice club.

Metodele au constat în încheierea jocului în prelungiri, mai devreme de cele 30 de minute obiºnuite. Fie când se marcheazã debutantul gol (gol de aur), fie la sfârºitul primei reprize de prelungiri, în cazul în care una dintre echipe are în acel clipă avantaj pe tabela de scor (gol de argint). Aceste experimente au fost retrase destul de repede.

Golul de aur a fost folosit la Campionatul Mondial din 2002 (Coreea de Sud-Japonia), iar golul de argint la Campionatul European din 2004 (Portugalia).

Faultul ºi comportamentul nesportiv

Faultul se produce în momentul în care un jucãtor comite o faptã nesportivã citatã de Regulamentul de fotbal, în timp ce mingea se aflã în joc. Ele se regãsesc în Legea 12. Faptele mai grave, cum sunt henþul (jucarea mingii cu mâna), tragerea unui adversar, împingerea unui adversar, etc., se pedepsesc cu loviturã liberã directã sau loviturã de la 11(dacã "infracþiunea" se cauzează în careul de 16m). Celelalte se pedepsesc cu loviturã liberã indirectã.

Comportamentul nesportiv poate apãrea oricând, atât la jucãtorii aflaþi pe gazon, cât ºi la rezerve. Faptele ce conduc la un astfel de comportament sunt considerate a fi împotriva spiritului jocului ºi se pedepsesc cu cartonaº galben sau cu cartonaº roºu (eliminare).

În ultimul timp, în fotbalul profesionist a apãrut o nouã problemã: simularea. Aceasta constã în cãderea unui jucãtor cu scopul de a obþine o loviturã liberã (eventual un penalty), chiar dacã nu a existat în prealabil contact între el ºi jucãtorul advers (presupus cã ar fi faultat). Fiind un gest greu de sesizat de arbitri, simularea este acum consideratã "gest nesportiv" ºi este sancþionatã cu cartonaº galben.

Avantajul

Avantajul presupune ca arbitrul sã permitã continuarea jocului (sã nu-l opreascã) chiar dacã la un ocazie dat se produce o "infracþiune" împotriva unei echipe. Acest lucru se intâmplã doar dacã acea echipã poate beneficia de nesancþionarea greºelii adversarului. Dacã nu se profitã de avantajul lãsat, arbitrul poate reveni asupra deciziei ºi poate întoarce faza la momentul iniþial, acordând loviturã liberã. Timpul scurs între acordarea avantajului ºi revenirea la faza premergãtoare nu poate depãºi 4-5 secunde.

Chiar dacã se utilizeazã aceastã clauzã a avantajului, la prima întrerupere a jocului, arbitrul poate sancþiona (dacã este necesar) jucãtorul ce a comis faultul (gestul nesportiv).

Ofsaidul

Legea ofsaidului limiteazã posibilitatea atacanþilor de a se poziþiona atât în faþa mingii (mai aproximativ de linia porþii), cât ºi în faþa penultimului jucãtor advers. Adesea se spune cã aceastã regulã a fost creatã pentru a evita ca jucãtorii sã aºtepte mingea într-un singur loc, cât mai aproape de poarta adversã (popular vorbind, "sã stea la pomanã"). Dar în realitate, legea este similarã celei din rugby. Detaliile ºi infuzarea acestei legi sunt complexe ºi de multe ori ea naºte controverse.

Foruri conducãtoare

Forul internaþional, recunoscut, ce guverneazã fotbalul (ºi jocurile asociate acestuia, cum ar fi futsal ºi fotbal pe plajã este FIFA (Fédération Internationale de Football Association). Cartierul general al FIFA se aflã la Zurich, Elveþia.

FIFA este imparþitã în ºase confederaþii regionale; acestea sunt:

* Asia: AFC (Asian Football Confederation)
* Africa: CAF (Confederation of African Football)
* America de Nord, Centralã ºi Caraibe: CONCACAF (Confederation of North, Central American and Caribbean Association Football)
* Europa: UEFA (Union of European Football Associations)
* Oceania: OFC (Oceania Football Confederation)
* America de Sud: CONMEBOL (South American Football Confederation)

Numeroasele federaþii naþionale se aflã sub jurisdicþia acestora. Ele sunt afiliate atât la FIFA, cat ºi la confederaþia corespunzãtoare continentului din care provin.

Competiþii internaþionale majore

Cea mai mare competiþie internaþionalã în fotbal este Campionatul Mondial de Fotbal, organizat de FIFA. Aceastã competiþie se desfãºoarã o datã la 4 ani. Peste 190 de echipe naþionale participã în turneele de calificare cu scopul de a obþine un loc la turneul final. Acesta este alcãtuit in acest moment din 32 de echipe (numãrul lor a crescut de la 24 în 1998) ºi se desfãºoarã pe parcursul a patru sãptãmâni. Urmãtorul Campionat Internațional va avea loc în Germania, în 2006, iar peste încã 4 ani, în 2010, în Africa de Sud.

La Olimpiada de varã, înca din 1900, se desfãºoarã un turneu de fotbal, cu o singurã excepþie: Jocurile Olimpice din 1932, disputate la Los Angeles. La început participau amatorii, dar din 1984 au fost acceptaþi ºi profesioniºtii, cu câteva restricþii ce fac ca þãrile sã nu poatã sã trimitã cele mai dominante loturi. În acest moment, turneul Olimpic masculin este disputat de jucãtori sub 23 de ani, fiind permis un numãr diminuat de jucãtori mai în vârstã; în consecinþã, competiþia nu este consideratã ca având aceeaºi importanþã ca de exemplu Campionatul Mondial. Turneul feminin a apãrut în 1996; diferit de cel masculin, la acesta sunt prezente cele mai intense loturi ale echipelor naþionale, fãrã restricþii de vârstã. Aºadar, este considerat a avea acelaºi prestigiu ca ºi Campionatul Mondial de Fotbal Feminin (FIFA Women's World Cup).